E atat de simplu.

Simplitatea aproape ca a disparut mai nou, si nimeni nu face nimic in legatura cu asta. Ne place sa ne complicam vietile si sa ne luam dupa niste sentimente de moment incurcandu'ne astfel viitorul. Probabil ca doar la mine se pune, dar trebuie sa spun ca de fiecare data cand am avut eu o problema a fost din cauza ca mi'am complicat eu situatia si m'am luat dupa niste sentimente care a doua zii au trecut. Insa vreau sa cred ca exista o alta varianta, vreau sa cred ca simplitatea ne indeamna la o cale mai usoara, mai plina de viata si cu mult mai multa fericire. Am o groaza de prietenii care adora sa exagereze si care din orice "ioi" ar putea muri. Ironic, nu o fac pana la urma, si automat sunt "eroi" pentru ca au reusit sa treaca peste acel mic "ioi". Si nu zic ca eu nu fac la fel, probabil sunt experta in exagerari si in probleme minore care eu le transform in ceva maret. Imi place sa cred ca dupa ce voi scrie aici ma voi schimba, desi e putin probabil, dar totusi, de ce sa ne complicam viata cand ea e atat de simpla si frumoasa? De ce sa stricam frumusetea vietii si sa ne furam ocazia de a spune zilnic ca "viata'i faina"? Suntem niste fraieri, si vorbesc foarte serios acum. Sa ne deschidem ochii nu e greu, e dureros sa renuntam la exagerari si la atentia care o primim cand exageram, dar e extrem de frumos cand privim viata exact asa cum e ea, simpla si frumoasa. Sunt oameni care spun ca nu mai au nici o varianta, ca au dat'o in bara si sa terminat, pai uite ca nu e asa, poti alege varianta mai simpla, poti sa o iei de la inceput, poti sa ii ceri iertare persoanei careia i'ai gresit sau te poti intoarce de unde ai plecat. Nimeni nu iti va spune nu, tot timpul vom fi primiti inapoi si vom fi apreciati ca nu am renuntat. Cel mai important e sa continui, sa nu renuntam de fiecare data cand dam cu capul sau se fugim sa ne plangem la acele persoane numite "prieteni" care deseori nu ne asculta. Cand am venit la facultate mama mea mi'a spus un lucru care nu o sa il uit veci: "Oricand ai nevoie de ceva, oricand ai o problema, suna'ma sau hai acasa, nu te increde in prietenii, ei pleaca, mereu vor pleca, pentru ca fiecare isi vede de viata lui, dar familia mereu te va sustine si mereu te voi ajuta cum pot." Cata dreptate a avut draga de ea, cand toti m'au lasat si mi'au demonstrat ca nu are rost sa ma incred in vorbele lor, mama mea ma suna si parca stia, desi eu negam intotdeauna. E atat de simplu si usor sa vorbim cu parintii si sa le cerem lor ajutorul. E atat de simplu sa alergam dupa ce ne dorim si sa refuzam cand nu ne dorim ceva. E atat de simplu sa renunti la ce nu iti place si sa lupti pentru ce iti place cu adevarat. E atat de simplu sa iubesti si sa te lasi iubit. E atat de simplu sa traiesti viata la maxim si in acelas timp sa nu iti bati joc de ea. E atat de simplu sa fii fericit si sa ii lasi si pe cei din jur sa fie fericiti. E atat de simplu precum pare, nimic mai mult.

"Asta nu'i problema'n viata"

E atat de fain cand ai prieteni care te sustin si te ajut atunci cand ai nevoie, dar e mai minunat cand stii ca ai o singura persoana langa tine care prin doua-trei cuvinte sa te uimeasca si sa te intareasca. "Asta nu'i problema'n viata" e vorba lui Vio, un copil nebun si plin de viata de care mie mai mare dragul, si credeti'ma ca nu am inteles ce vrea sa spuna cu asta pana acuma. Sunt pe planeta asta in jur de 7 bilioane de oameni dintre care mai mult decat jumatate se confrunta cu probleme majore. Cine sunt eu sa ma plang, cand eu  am tot ce imi trebuie si nu duc lipsa de nimic? Cine sunt eu sa ma plang cand eu sunt sanatoasa si nu trebuie sa imi petrec zilele prin spitale? Cine sunt eu sa ma plang cand cei dragi mie, familia mea, prietenii mei, toti sunt langa mine? Cine sunt eu sa ma plang cand stiu ca tot ce am vrut pana acuma sa realizez, eu am realizat de una singura? Suntem niste oameni binecuvantati si avem tot ce ne'am putea dori vreodata si faptul ca se strica o masina de spalat sau ca ninge prea tare si nu pot sa port pantofii aia noi nu inseamna ca avem o problema. Cum ii spuneam unei persoane draga mie, rau ar fi daca n'ar fi fost rau, pentru ca prin fiecare greutate mica prin care noi trebuie sa trecem noi devenim mai puternici, ne innoim fiinta. Vreau sa nu regret nimic, vreau sa traiesc si sa multumesc pentru fiecare moment greu si pentru fiecare lacrima varsata, vreau sa multumesc pentru ca am invatat sa traiesc cu adevarat, indiferent de consecinte. Pentru ca e atat de frumos sa fii fericit atunci cand simti ca nu mai ai nici o putere. E frumos sa zambesti celui ce nu mai are puterea sa faca asta, chiar daca e posibil ca si tu sa fii la fel. E si mai frumos sa o iei de la inceput in fiecare zii, si sa traiesti ca si cand fiecare zii e prima zii din viata ta. Ador sa ma trezesc dimineata si sa cant, ador sa ma uit la zapada si sa zambesc gandindu'ma ca viata care o am e mai mult decat perfecta. Imi place sa ma gandesc ca tot timpul o sa pot zambi si o sa pot spune cat sunt de fericita ca m'am ridicat de fiecare data. E frumos sa stii ca atunci cand te trezesti e cineva langa tine si iti zambeste si te ia in brate. E atat de frumos sa nu fii singur si sa ai pe acel prieten drag la care nu te asteptai niciodata sa te intareasca atat de tare! E iarna, e un nou inceput si e mai frumos ca niciodata. Ma simt libera si ma simt fericita. Eu n'am probleme'n viata, eu am doar motive sa zambesc si sa merg mai departe.

Azi.

Ziua de azi a fost groaznica in sensul figurat al cuvantului insa adorabila in adevaratul sens al cuvantului. Astazi am avut ocazia sa ma trezesc singura, fara pic de ajutor, si totusi sa fiu multumitoare ca am mai primit o zii. Astazi mi'am permis sa ajut un catel si sa ma joc cu el. Astazi am lasat pe altii sa imi zambeasca si sa imi ureze o zii buna si tot azi m'am lasat rasfatata si apreciata. Astazi am avut ocazia de a rade si de a ma bucura de fiecare clipa indiferent de ce se intampla in jurul meu, si tot azi mi'am gasit puterea de a renunta la ce am visat de mult sa fac stiind ca e cel mai bine pentru mine. Astazi am visat si am continuat sa cred ca viata e frumoasa oricum, si indiferent de ce spun altii, eu voi continua sa cred asta, pentru ziua de astazi a fost intradevar frumoasa, si nu a fost o zii obijnuita. Astazi am realizat cat de multe pot sa fac intr'o zii si cat de important e sa ii asculti pe cei din jur. Astazi mi'am permis sa o ascult pe o fetita din autogara care probabil locuieste intr'o camaruta la marginea orasului, si mi'am permis sa privesc bucuria de pe fata ei cand vede ca este bagata in seama, si nu ignorata. Astazi mi'am permis sa privesc cerul si sa observ albastrul acela curat de dupa nori, acolo unde totul e frumos. Astazi am realizat ca in acel oras unde sunt singura, acolo e noua mea casa, acolo ma simt bine si implinita,orice ar fi. Astazi m'am putut bucura pentru sanatate, si pentru apreciere, si pentru iubire. Astazi am realizat ca eu nu sunt fara rost, si tot ce se intampla are un scop. Astazi am putut vedea bucuria pe fata si in vocea unui simplu taximetrist pentru ca a reusit sa isi cumpere aparatul acela la care visa. Si tot astazi am putut sa imi dau seama ce colegii minunati am si cat de bine ma simt cand stiu ca ii am langa mine pentru urmatorii 3 ani. Astazi am invatat sa folosesc skate'ul, chiar daca doar pentru 3 m. Si astazi am putut sa le arat tuturor ca indiferent ce se intampla, viata e frumoasa, si e dulce, si trebuie profitat de fiecare moment, si fiecare zambet care il primit sa fie oferit inapoi. Tot astazi mi'am dat seama ca prietena mea draga din copilarie va fi mereu cea mai tare prietena, pentru ca doar ea ma putut suporta cel putin 15 ani( pentru ca nu stiu exact de cat timp ne stim) si sa fie in continuare langa mine. Si tot azi am reusit sa trimit un simplu mesaj cu "o zii frumoasa" fara sa astept nimic in schimb, pentru ca pana la urma asta conteaza in viata, lucruri mici, fara valoare dar si fara sa asteptam ceva in schimb cum obijnuim noi ca oameni sa o facem. De aceea imi permit sa ii multumesc lui Cindy ca latrase de dimineata pentru ca cineva de pe scara sa ii deschida usa, si ma simt onorata ca am fost eu cea care a facut asta pentru ea. Si vreau sa ii multumesc femeii de la fornetti care mi'a oferit o cafea foarte buna cu zambetul pe buze. Le multumesc colegilor mei ca au facut ca ziua asta sa fie atat de speciala, mai ales cand ma apuc sa cant cu Larisa, sau cand imi zambeste Maria, sau masajele lui Miha, si nu vreau sa il uitam pe Patrich cu ale lui glume dragute, sau Turchi ca ma invatat sa folosesc skate'ul fara sa pic in "fund", dar sa nu il uit pe Alex, care desi a fost departe a stiut sa imi aduca bucuria pe fata. Ii multumesc si domnului taximetrist pentru bucuria lui impartasita cu mine,si mai ales ca nu ma intrebat unde ma duc! Ii multumesc lui Ligia ca ma ia in brate de fiecare data cand am nevoie. Ii multumesc celui care a condus autobuzul ca a fost dragut sa ma lase aproape de casa, si mai ales profei de pci, ca a stiut cum sa ma sperie zbierand la mine si sa ma faca sa rad in acelas timp de ea. Ii multumesc lui Iulian pentru decizia lui, pentru ca e cea mai buna decizie pentru moment. Le multumesc tuturor celorlati cu care mi'am intersectat drumul azi pentru ca fiecare ati fost parte la aceasta zii speciala si pentru ca mi'ati incarcat aceasta zii cu prezenta voastra. Pentru ca astazi "e ziua cand viata mea incepe", e ziua cand am realizat cat de plina e o zii, si cate putem face intr'o zii daca e sa o luam asa, si cat de important e sa apreciem fiecare moment, mic sau mare. Pentru ca ziua de azi, ca si celelalte zile sunt un dar, si trebuie sa profitam de ele oricat de greu ne'ar fi. Riscand sa ma repet, o sa mai spun odata ca astazi este ziua cand viata mea incepe, si pot spune ca e cea mai misto replica care am auzit'o pana acum.:)

Vorbe...

Incepe sa fie la moda sa vorbesti intr-una si sa spui lucruri care nici tu nu le crezi. Si e frumos sa sustii anumite afirmatii care nu sunt adevarate dar care iti aduc multe folosuri dupa aceea. In ziua de azi toti incercam sa ne asiguram viata dupa cum credem noi ca ar fi mai bine, dar uitam faptul ca viata nu o putem controla, si oricat am incerca sa facem ca lucrurile sa fie dupa cum vrem niciodata nu vom reusi. Cel mai important e sa nu fortam lucrurile, ci sa le lasam sa se intample pur si simplu, sa lasam ca ele sa se desfasoare asa cum e normal. Suntem generatia care e obsedata de control si de economisirea timpului, astfel incat sa le facem pe toate odata. Dar e imposibil sa controlezi totul si sa fie totul asa cum planuiesti, intotdeauna vor intervenii anumite aspecte la care nu ne asteptam. Obijnuiam sa cred ca perfectiunea exista, ba chiar, ma credeam pe mine perfecta si eram si sustina de un bun prieten in acest aspect. Si asa si era, din punctul meu de vedere si pentru mine eram perfecta, poate pentru altii nu, dar stiam ca am atins acel apogeu pe care eu il visam de mult, am ajuns sa ma pot razbuna pe toti aceia care meritau. Dar nu am facut-o, si nici nu o voi face vreodata. Pentru ca ce e mai important pentru mine e sa pot sa fiu fericita fara sa am constiinta patata. Dar cum as putea fi eu fericita cand cei din jurul meu tot ce stiu sa faca e sa vorbeasca si uita de fapte? Cum as putea sa rad si sa ma bucur de viata cand totul pare atat de fals? Vreau ca toti cei care sunt obijnuiti cu niste simple vorbe sa obtina ce vor sa faca ceva in plus, sa demonstreze tot ceea ce spun. Uneori niste vorbe nu ajut cu nimic, ba chiar, inrautatesc lucrurile, asa ca serios acuma, faceti ceva! Nu mai stati ca fraieri asteptand sa fiti intelesi si acceptati cu putin cand puteti face mai mult de atat! Daca vrei o slujba noua nu te astepta sa o primesti prin simplu fapt ca te duci acolo si spui doua vorbe despre tine, prin felul tau si comportamentul tau demonstreaza ca tu poti avea aceea slujba si ca esti mai mult decat calificat, esti pasionat si poti sa o scoti la capat! Daca vrei sa mergi intr-o tara straina si nu ai bani, nu e nimic, fa-ti bagajul si dute, pe drum ti se va ivi ceva in cale si vei reusi! Daca ai o persoana la care tii, nu inceta niciodata sa ii demonstrezi ce inseamna pentru tine, oricat de greu ar fi si oricat de aiurea ar parea uneori, atunci cand sunt doi mereu va fi mai bine decat atunci cand esti singur, dar sa nu uiti niciodata ca aceea persoana merita mai mult decat ii oferi, pentru ca e singura persoana care e in stare sa fie alaturi de tine.  Si sunt multe alte situatii grele de care parca tie frica sa le faci, si parca nu te crezi in stare, dar nu te mai rezuma la vorbe de genu: de maine ma apuc de treaba, sau poate intr-o zii o sa ma duc in China, sau chiar intr-o zii o sa iti rasplatesc pentru tot ce faci. Astea sunt doar niste vorbe fara rost si fara insemnatate daca nu stii sa le dai valoare prin fapte. Faptele mereu vor castiga teren in fata vorbelor. E pur si simplu un fapt si tot ce eu cer e sa luptati pentru ceea ce vreti si pentru ca acele vorbe sa devina fapte. E greu? Nu. E nevoie doar de initiativa si putin curaj.

"A plecat..."

Asocierea de cuvinte care aduce cu ea cele mai jignitoare afirmatii este reprezentata de obicei de "a plecat". Cum se poate asa ceva? Pai foarte simplu, ai nevoie de una bucata barbat prost si una bucata fata visatoare. De obicei ar trebui ca fata sa se enerveze pe barbatu' tampit care nu stie incotro vrea fata sa o ia si se duce de capul lui. E bine? Pai nu! A fi barbat nu inseamna ca ai voie sa areti cat de autoritar esti tu. A fi barbat inseamna, cel putin dupa parerea mea, sa fii indeajuns de curajos sa recunosti ca ai si tu suflet, si ca ai da orice pentru fata aia visatoare. Cum poti sa faci asta? Pai foarte simplu, exista cuvinte de obicei, mai dragute de felul lor, exista calmul in toiul crizelor ei, exista si pantofi pentru cele obsedate si mai exista acel mod de a convinge fata ca e tot ce tu iti doresti prin folosirea cat mai multor cuvinte cand ea nu are chef de vorba. Adica cum? Si mai simplu! Doar gaseste un subiect tampit si vorbeste tu in locul ei, la urma urmei are si ea nevoie de o pauza. Revenind la barbatu' prost si fata visatoare, cei doi se cearta pentru ca masculul nostru nu stie cum sa se arate mascul decat prin vorbe urat rostite si ton ridicat, fata se ridica si pleaca si gata cearta. A doua zii normal se impaca, dar daca ea pleaca, cum ar putea cei doi interpreti sa se impace? Pai nu o fac! Daca fata e desteapta, pleaca! De ce ar sta cu un om care nu stie aprecia ce are? Ca am stabilit omul destept/prost si cearta ne intoarcem la "a plecat". De ceva zile stateam la masa si vine un bucata barbat prost si spune "a plecat" lasand ca o tacere imensa si enervanta sa se reverse peste incaperea aceea mica numita bucatarie. Acuma nu stiu ce era in mintea celorlalti, dar eu cu siguranta am inceput sa il fac in toate felurile pe taranu ala. Pe langa faptul ca a zbierat si a injurato se astepta ca ea sa ramana? Dar de cand femeile sunt luate de proaste? Ideea e ca nu a fost cea mai dragut tacere la care eu am participat, si uneori parca mi'as dori sa pot da drumul gandurilor mele, astfel incat sa nu fiu nevoita sa mai scriu pe un blog ascuns toate porcariile...dar c'est la vie, oameni prosti exista peste tot, barbatii tampiti inca nu sunt pe cale de disparitie si femei visatoare gasesti la tot pasul. Deci pentru cei care practica jocul cu "inima" va rog aveti grija, nu se stie cand o sa dati si voi cu capul. Nottt good!- A

Aglomerare de vise si de atomi.

Atomul este o ultima frontiera, limita identitatii, mai exact, atomul marcheaza diferenta. Dupa cum spunea un prof' foarte adorat de catre mine: "tot ce exista pe lumea asta si in univers e o aglomerare de atomi". Care e legatura dintre atomi si vise? Pai e foarte simplu. Un om fara vise e un om fara viata. Nu poti trai cu adevarat fara sa ai cel putin un vis. Visele, sau dorintele noastre, reprezinta singura modalitate de a intelege viata in adevaratul ei sens. Oamenii de stiinta spun ca lumea e o aglomerare de atomi, si e formata din atomi. Eu spun ca e mai mult de atat. Exista ceva care e mai mic si mai neinsemnat decat atomul, si acela e visul meu. Nu il pot vedea, nu il pot simti, nu stiu ca exista. Dar eu cred ca exista. Unii ar spune ca sunt nebuna, altii ca e ceva normal sau poate anormal. Dar daca nu as avea in ce sa cred, de ce as mai trai? Pentru ce? Atomul reprezinta in adevaratul sens al cuvantului o limita, dar eu tind sa cred ca asa ceva nu exista. Limitele ar trebui permise doar in limita bunului simt pentru o purtare decenta in fiecare zii, in rest, ele ar trebui interzise. In lumea viselor nu exista limite, lucru care reprezinta o alta perspectiva asupra lumii. Lumea nu e creata doar dintr'o aglomerare de atomi, ci si dintr'o aglomerare de vise care se plimba printre oameni zii de zii incercand sa se faca implinite. Are vreun sens? Poate ca nu. Dar ele exista, si in momentul cand un vis se implineste, atunci incepem sa credem cu adevarat ca exista ceva mai mult decat ceea ce poate fi vazut si simtit.

De la capat...

E greu sa o iei de la capat? Pai, nu e chiar asa greu, e groaznic! In primul rand pentru ca in momentul cand o iei de la capat trebuie lasat ceva in urma. In majoritatea timpului lasam prietenii, familia, o casa, locuri cu anumita inseamnatate, amintiri, mai ales amintiri! Si nu e vorba ca ii lasi in urma, asta e usor, te urci intr'un tren, sau un autobuz, daca ai carnet chiar propria masina, si pur si simplu pleci. Partea mai grea urmeaza cand trebuie sa te obijnuiesti sa traiesti fara ei, si fara aceea masa din bucatarie unde iti petreceai veacurile filosofand in mintea ta, si cel mai important, trebuie sa inveti sa traiesti fara acele amintiri frumoase care doar iti dau dureri de cap si multe lacrimi de dor. In cel de'al doilea rand, e groaznic sa o iei de la capat pentru ca sunt multe lucruri noi, care deseori habar nu ai cum trebuie facute, si drumurile trebuie invatate, si multi nervi varsati. Deci in principiu e aiurea sa o iei de la capat, pentru ca poti ajunge la nebuni daca nu stai bine cu nervi, si daca nu inveti sa ai rabdare si sa accepti lucrurile marunte asa cum sunt ele nu ai nici o sansa de supravietuire. Dar pe langa toate astea, atunci cand o iei de la capat e frumos, si e foarte eliberator. Ce vreau sa spun cu asta? Pai in primul rand inveti sa traiesti pe cont propriu, si e o etapa care trebuie parcursa cel putin o data in viata, si faptul ca o iei de la capat iti ofera ocazia de a intalni persoane noi, care poate la inceput nu le agreezi dar cu siguranta in viitor iti vor fi alaturi la nevoie. Cand o iei de la capat ai ocazia de a vedea locuri noi, si de a'ti acumula experiente noi pline de bucurie, haz si uneori tristete. Ideea e ca toate lucrurile lucreaza inspre bine, indiferent de natura lor. Si e atat de interesant cum faptul ca o iei de la capat te face sa te simti mai liber, mai implinit, si mai cu viata! Uneori chiar simti ca ai putea sa zbori, atat de bine iti face aceasta groaznica experienta. Si e atat de paradoxal uneori, incat te pierzi, dar partea buna e ca mereu vei sti ca trebuie sa lupti, stiind ce te asteapta la capat. E greu sa o iei de la capat? Pai e groaznic, dar se merita! Mereu se va merita, indiferent de cum se termina aceea experienta.

Doar o alta parere despre timp.

Traim intr'o lume in care timpul nu ne mai ajunge nici sa ne oprim o clipa sa zambim, si oamenii au uitat cum sa isi foloseasca curajul, dar mai ales au uitat si ce inseamna de fapt. Nu e timp pentru a sta la o poveste cu vecinul de pe scara, sau poate un ceai la ora 5 cu prietenul din liceu. Tot ceea ce ne inconjoara face parte din epoca vitezei si se pare ca nici masinile nu ne mai ajuta cu nimic cand ne trezim cu 5 minute mai tarziu decat trebuia. Totul se sfarama in jurul nostru cand suntem deprimatii, si relatiile se rezuma la un 'salut, ce mai faci?" dar la care nimeni nu asteapta un raspuns drept, ci doar un 'bine,mai vorbim ca ma grabesc'. Timpul se joaca cu noi cum are el chef, si noi nu mai avem curajul nici macar sa luptam impotriva lui, suntem niste marionete fara rost. Dar ce se intampla de fapt cu noi? Chiar ne este frica de siguranta de a castiga timp? Uneori cand am timp prefer sa stau si sa il pierd in loc sa il folosesc in scopuri pozitive. Dar de ce nu mai lupta nimeni? Vreau sa merg pe strada si sa il vad pe acela care isi face timp sa o opreasca pe cea care o iubeste si sa ii spuna ca nu vrea sa stea departe de ea. Vreau sa il vad pe acela care lupta pentru visul lui de a conduce o intreaga industrie. Vreau sa vad pe toti aceia care lupta pentru a ajunge la stele, care viseaza sa calatoreasca in toata lumea si chiar sa o faca! Vreau sa cred ca mai e timp pentru a lupta, nu doar pentru a lucra. Vreau sa cred ca timpul nu ne insala asteptarile ci noi il folosim pentru a ne indeplinii dorintele. Vreau sa privesc in jurul meu si sa spun ca aceasta e generatia invingatoare si ca mai e o sansa pentru tinerele suflete care vor privi la noi si vor cauta un model bun de urmat. Vreau sa cred ca mai avem curajul de a lupta pentru cei sapte anii de acasa, pentru educatie, pentru carti, pentru cultura si pentru visele fantastice ale copilariei. Dar cine mai are curajul de a lupta cand timpul ne impiedica? Incepem a ne ingropa in munca in momentul in care lasam ca maturitatea sa patrunda in viata noastra si apoi uitam de fapt motivele pentru care adoram sa traim. Curajul ne lipseste si frica de a esua ne impiedica sa realizam acei pasi mici care ne ajutau sa ne indeplinim visele. Nu spun ca trebuie sa renuntam la locul de munca sau la aceea scoala care ne ocupa tot timpul, ci spun sa ne facem timp si pentru ce e important, pentru visele noastre, pentru acele lucruri mici care ne fac fericiti. Spun ca trebuie sa ne facem curaj sa o luam de la inceput in fiecare zii si sa ne gasim in fiecare zii un nou lucru pentru care sa luptam cu pasiune. E chiar trist ca exista persoane pe acest Pamant care nu au nici o pasiune, care nu stiu pentru ce sa traiasca si care habar nu au cum e sa fii fericit cu adevarat, tot ce stiu e ca trebuie sa supravietuiasca si sa mearga inainte indiferent de ce se va intampla. Acesti oameni traiesc fara speranta, si e atat de groaznic cand stau de vorba cu ei si stiu ca nu ii pot ajuta cu nimic, pentru ca uneori cuvintele nu sunt de ajuns sa exprime puterea cu care actioneaza speranta in viata unui om. Speranta e aceea care il convinge pe cel parasit sa lupte pentru persoana care o iubeste si tot speranta e aceea care te convinge ca mai e timp pentru a incepe o afacere la 40 de ani si tot ea isi spune ca mai e timp sa alergi catre stele. Societatea vine si iti spune ca esti prea trecut de varsta si ca ti'ai pierdut tineretea, dar speranta vine si te anunta ca tu ai un suflet tanar indiferent de varsta trupului. Mereu vom avea timp pentru a face tot ce dorim, dar tine de noi daca vrem sa luptam pentru asta sau o sa ne lasam influentati de aceasta epoca a vitezei.

Fericire

Dupa dictionarul explicativ roman cuvantul 'fericire' reprezinta o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina, dar pana la urma ce e fericirea si cum ne dam seama ca suntem cu adevarat fericiti? Obijnuiam sa spun ca singurele momente de fericire le petreceam cand eram copil, deoarece cand esti copil tot ce vezi in fata ochilor sunt visele implinite. Astfel, fericirea dispare odata cu varsta, iar odata cu varsta noi invatam sa ne complicam viata, apar problemele si tot ce vedem in fata ochilor este asa numita 'tristete'. Vrajeli. Eu sunt de parere ca esti fericit atunci cand vrei, si starea ti'o impui singur. Toti avem zile cand spunem ca o persoana anume ne'a stricat ziua si ne'a intristat, dar adevarul e ca noi avem puterea de a nu ne lasa influentati si de a nu baga in seama toate porcariile. Fericirea e mai mult decat o stare, dar totusi, ea niciodata nu va aparea fara aprobarea noastra. Un om daca vrea sa fie fericit poate fi indiferent de orice se petrece cu el. Fericirea e adusa de o amintire din copilarie, sau de o vorba buna adusa de un prieten vechi. Fericirea apare cand iti vezi familia reunita din nou dupa mult timp si atunci cand te plimbi cu cineva drag in locurile in care jurai sa nu te plimbi vreodata. Fericirea apare si cand ploua torential, mai ales ca ai asteptat aceea ploaie mai mult ca orice. Fericirea e mai mult decat o stare si mai mult decat o amintire. Fericirea e mereu prezenta, trebuie doar ca sa ne deschidem ochii sa o vedem. In orice problema va exista un lucru bun, si in orice moment de tristete va fi fericire. Adevarata problema a oamenilor e ca tot timpul cand avem o problema obijnuim sa complicam situatia mai mult decat e nevoie. Unii se indoapa cu medicamente, altii prefera sa creada ca uita totul cu alcoolul, sunt care se ascund printre hartii, si mai sunt cei ca mine care se descarca pe alte persoane. Ideea e ca niciodata nu vom realiza ca putem fi fericiti si pe timp de furtuna. Noi putem ca fericirea sa fie principala stare care ne inconjoara. Cum spunea un prieten "am tot si pot ca se poate", pentru ca noi chiar avem tot, poate chiar mai mult decat avem nevoie, si in ziua de azi putem face chiar orice. Si totusi, noi tot ce facem e sa ne plangem si sa traim intr'o tristete care e molipsitoare. Acuma serios, de ce sa avem fericirea, aceea stare de multumire sufleteasca intensa cand putem avea un job supra solicitant si multi bani, dar totusi fara familie si fara iubire? Nu ca iubirea ar fi ceva super mega extra wow! Dar totusi, e un lucru care ne ajuta sa ne implinim si sufleteste, si desi pana acuma nu am descoperit ce e aia iubire adevarata, sunt sigura ca se merita sa lupti pentru ea. Revenind la fericire, avem nevoie de iubire. de familie, prieteni si chiar saracie. Pentru ca doar atunci realizezi ca poti fi fericit indiferent de orice. Eu am fost fericita in cele mai chinuitoare momente ale vietii mele. Am fost fericita cand o persoana draga a murit, pentru ca stiam ca e mai bine. Am fost fericita cand nu am primit ce am vrut, pentru ca am avut in continuare pentru ce sa lupt. Am fost fericita cand am fugit, pentru ca asa a fost cel mai bine. Am fost fericita cand am descoperit ca pot avea si inima, chiar daca o tin ascunsa pentru binele meu. Oricat de batman si catwoman ne'am da, mereu vom realiza ca avem nevoie de aceea stare pentru ca putea fi cu adevarat impliniti. Putem avea orice, dar atata timp cat nu avem nici fericire, nici iubire, nici prieteni, nu avem chiar nimic. Eu sunt o persoana care pune accent pe viitor si pe cariera, dar sunt si aceea persoana care stie ca nu ajunge nicaieri fara cineva care sa o impinga de la spate. Mereu voi avea nevoie de sprijin moral, si mereu voi avea nevoie sa ma simt iubita si apreciata. Pentru a fi fericit trebuie mereu sa lasi pe altii sa patrunda in viata ta si sa lasi pe altii sa te faca sa te simti bine. Fericirea e implinire, e iubire, e multumire sufleteasca, e un vis si totusi e realitate. Fericirea e un mister, dar e singurul mister care nu vreau sa il descopar. Si noi ca oameni, ar trebui sa ne permitem luxul de a fi fericiti in orice moment, nu uitand de probleme, ci acceptandu'le asa cum sunt. Dar niciodata sa nu lasam ca fericirea sa fie o amintire frumoasa, ci sa fie mereu prezenta in viata noastra. Cum spunea Chilian, chiar daca nu o mai vezi, chiar daca bla bla bla'uri, eu spun ca trebuie sa fim fericiti, pentru ca fericirea exista!

E timpul pentru marionete.

Timpul e unul din lucrurile de care trebuie sa avem grija. Timpul trebuie apreciat, trebuie folosit cum trebuie si niciodata irosit. Fiecare moment care il pierdem nu il primim inapoi, timpul e singurul lucru care il pierdem odata pentru totdeauna. Cat despre timpul de acum, tot ce pot spune e faptul ca suntem niste marionete care habar nu au ce ii inconjoara. Nu stim sa apreciem ce avem langa noi, si nici pe cine avem. Chiar vorbeam cu o prietena, cat de fraiere suntem amandoua ca ne ducem tot dupa cine nu merita, in loc sa ne uitam in dreapta la cei de langa noi. Pentru ca timpul de acuma ne foloseste dupa cum are el chef, si noi ne lasam folositi. Tot ce ne inconjoara e de fapt de fatada, pentru a fi fascinati de lucrurile marete care nu le putem avea niciodata. Ne dorim anumite lucruri, fapte, dar nu miscam un deget pentru a le putea avea. Credem ca primim totul pe tava, ca si atunci cand eram copii. Dar nimic nu primim pe gratis, uneori primesti prin munca cinstita, uneori prin mita sau pur si simplu pentru ca obijnuiai sa cunostii anumite personaje mai importante. Dar ce mai conteaza? Toate astea formeaza timpul pe care il traim si nu mai conteaza cum il traim cat timp primim ce dorim, nu? Era o melodia care spunea ca e timpul pentru adevar, pentru minciuna, e timpul pentru a trai si pentru a muri, e timpul pentru a lupta. Nu mai conteaza cum reusesti sa ajungi la lupta, nu conteaza daca castigi lupta sau nu, atata timp cat dai tot ce poti in lupta. Suntem toti niste luptatori, nu trebuie sa facem parte din armata ca sa fim niste soldati, pana la urma urmei, suntem toti niste marionete care se lupta impotriva curentului, oricare ar fi ala. Timpul e un adevarat mister, si niciodata nu vei stii de unde vine, unde se duce, si cand se termina. Niciodata nu vei stii ce iti va aduce ziua de maine, si niciodata nu vei stii la ce dai cu piciorul, dar intotdeauna vor exista regretele zilei de ieri. Dar de ce trebuie sa ne lasam condusi de societate si de vremurile care le traim? De ce sa nu alegem noi cum sa traim? Daca vrei sa traiesti intr'o grota ca in paleolitic ai putea foarte bine sa o faci! Lasa totul in urma, cu hainele de pe tine mutate intr'o grota. Daca vrei sa traiesti la munte cu animalele, dute cu animalele! Daca vrei sa fii ca si Elvis, succes! Totul e posibil daca vrei, dar suntem noi pregatiti sa renuntam la comoditatea care ne'o ofera timpul acesta pentru mizeria si viata chinuitoare din timpul trecut? Nu prea cred, orice ar fi si oriunde ne'am gasi mereu vom dori mai mult, deoarece timpul care il traim acuma ne cere sa fim ambitiosi, sa vrem mai multi bani, mai multa iubire, mai multa sinceritate si mereu vom avea nevoie de cineva care sa ne conduca, nu vom putea fi niciodata independenti. Nu putem lupta impotriva timpului, nici macar acuma cand suntem tot pe fuga sa reusim sa le facem pe toate. Nu putem lupta impotriva mortii si nici macar impotriva trairilor. Nu putem face nimic supranatural, oricat de mult ne'am dori asta. Pentru ca nu exista asa ceva. Vreau sa cred ca suntem oameni si ca nu ne tragem din maimute, vreau sa cred ca pot mai mult, dar niciodata prea mult, vreau sa cred ca sunt ceea ce sunt datorita alegerilor mele si nu a celor care ma conduc, vreau sa cred ca am trait si ca nu regret nimic. Dar ma lasa timpul de acuma sa fac asta? Am eu vreun drept sa vreau sa fiu independenta? Sunt doar o alta marioneta la urma urmei, si timpul mereu va castiga in lupta cu mine.

O noua viata? Neee'

De atatea ori imi urasc propriile sfaturi si vorbe. De atatea ori sunt nevoita sa le pun si eu in aplicare si ma dispera in ultimul hal cand imi dau seama cat de greu e sa o fac. Cum ar trebui de fapt sa merg mai departe fara sa privesc inapoi? Cum ar trebui sa ignor durerea care ma macina pe dinauntru? Cum sa uit momentele de fericire prin care am trecut? Cum ar trebui sa fug iar de trecut si sa ma ascund pana cand furtuna trece? Nu are nici un rost. Cand vine vorba sa fac eu toate aceste lucruri imi dau seama de fapt ca nu pot sa o fac. Pana la urma e adevarata vorba aia: "usor de zis dar greu de facut". Uneori asa mi'as dori sa vina cineva la mine si sa imi spuna: uita de toti din jur si fa ce iti spune inima. Lasa viitorul pentru ca prezentul conteaza. Traieste momentele de fericire pana la capat, si nu renunta niciodata la persoana la care tii. Nu trebuie sa lasi totul in urma, lupta pentru ceea ce vrei, chiar daca risti sa pierzi totul. Sunt o mare fana a lui Helen Keller care spunea ca: "Viata fie este o aventura plina de riscuri, fie nu este nimic". Vroiam sa cred ca si pentru mine viata este o aventura plina de riscuri, chiar vroiam sa cred asta. Dar e atat de urat cand te minti pe tine insuti, si mai ales, e atat de urat cand realizezi ca viata ta este un nimic ars pe rug. Oare cum ar fi daca mi'as pierde memoria si mi'as putea aduce aminte doar ceea ce vreau eu? As putea oare sa traiesc in felul in care vreau de fapt sa traiesc? Sau as trai intr'o lume falsa in care viata e roz? E gresit oare sa imi doresc o viata fara durere, fara probleme si fara griji? Stiu ca ar trebui sa fiu de piatra pentru o asemenea viata, poate chiar de plastic. Dar oare cum ar fi sa iti iei viata de la capat? Ai face tu aceleasi greseli ca pana acuma? Sau ai repara fiecare chestie care stii ca ai gresito si ai incerca sa traiesti viata care ti'ai dorito intotdeauna? Eu una, personal, as face aceleasi greseli, nu as repara nimic. Tot ceea ce am facut ma modelat in asa fel incat sa devin persoana care sunt azi. Poate ca am trecut si prin perioada mea in care nu stiam ce e aia viata, si prin perioada in care am fost de piatra si nu simteam nimic, si chiar am ajuns sa iubesc si sa ma doara mai tare decat o operatie pe viu. Dar ce rost ar mai avea viata daca nu ar fi plina de probleme si stres? Acuma sincer, viata oricum ii faina si oricum pana la urma se termina. De ce sa nu o traiesti in toate modurile posibile? Eu nu as vrea sa fiu de plastic, am fost si nu a fost deloc dragut. Sa ajung sa ma uit la singura persoana care am vrut sa o am drept model in viata in sicriu si sa nu pot sa vars o lacrima a fost groaznic. Sa nu simt nimic in timp ce il privesc plecand a fost cea mai urata experienta care am avuto. A fost ca si cand nu as stii sa iubesc, ca si cand nu l'as fi iubit pe el, singurul care ma facea sa vreau sa ii respect pe cei in varsta. Sa fi de plastic e groaznic si urat. Viata trebuie traita cu sentimente de iubire, de ura si de durere. Viata trebuie experimentata si niciodata regretata. Tot ce faci tu acuma iti afecteaza viitorul, si intro buna zii iti vei multumi tie insuti ca nu ai ales alta cale. Oricat de greu ti'ar fi acuma, intro buna zii vei zambi si vei putea sa razi in ploaie. Trecutul va ramane doar un trecut, iar prezentul o bucurie intensa. Chiar daca nu stiu incotro sa o iau acuma, stiu sigur ca orice voi alege, va fi cea mai buna alegere, si nimic nu va putea schimba asta. Cat despre mine, eu vreau sa traiesc o viata plina de riscuri, si sa nu regret nimic, pentru ca o viata regretata e mai rea ca un pahar cu otrava. Vreau sa iubesc, sa urasc, sa rad din inima si sa plang, vreau sa strig si sa cant, vreau sa scriu mereu despre cum iubesc eu sa traiesc viata plina de probleme. Eu chiar vreau sa traiesc.

Si acu mamica, incotro?

Daca mi'ar fi spus cineva acum patru ani ca o sa termin liceul si nu o sa mai stiu cine sunt, nu l'as fi crezut! Adica, serios acuma, cine si'ar fi imaginat ca viata si imprejurarile ei te aduc intr'o stare in care nu te mai recunosti, si ce e cel mai rau, habar nu ai incotro sa o iei. Termini liceul, ai diploma de 12 clase, diploma de atestat, diploma de bac (bacul normal ca e luat cu note mari) si totusi, nu ai nimic. Pana la urma ai facut 12 ani degeaba si i'ai pierdut plimbandu'te pe coridor si vrajind la baietii din clasele mai mari. Dar macar in liceu aveam o viata, stiam ce trebuie sa fac si stiam ca mereu ma voi intoarce acasa. Aveam totul asigurat, iar ziua de maine nu a aratat niciodata atat de infricosatoare. Pentru mine ziua de azi trebuia sa fie cea mai fericita, tocmai am incheiat un capitol al vietii mele si nici macar sa ma bucur cu adevarat nu pot. Liberatatea pentru mine a inceput sa insemne mai mult decat o zii fara invatat sau o zii fara sa fiu sunata si intrebata ce fac. Libertatea e doar o alta poarta catre ceea ce vrem noi sa devenim. Si cateodata, uitam si ceea ce dorim sa devenim. Tot ce pot spune e ca e destul de aiurea sa te gandesti ca nu trebuie sa te mai trezesti dimineata sa mergi la scoala si sa stai 6 ore cu aceleasi persoane imature pe care nu le suportai deloc dar fara de care nu poti trai acuma. Obijnuiesc sa ma trezesc dimineata si sa ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc. De la fata bruneta care asculta rock la roscata fancy care iasa in oras si isi da mesaje din 5 in 5 minute eu spun ca e mare diferenta. Liceul ma schimbat mai mult decat credeam, si ma facut cine sunt eu acuma, am invatat despre prietenie, familie, iubire si chiar datorie. Am invatat ca ceea ce vreau eu sa fac nu corespunde intotdeauna cu ce trebuie sa fac, si indiferent de dorintele mele, datoria va fi mereu pe primul loc. Si totusi, intrebarea mea ramane valabila, incotro o iau acum? Dupa ce termin liceul, facultatea, doctorat si asa mai departe, incotro o iau? Familie? Intr'o lume in care integritatea nu mai exista nici nu indraznesc sa ma gandesc la asa ceva. Se spune ca liceul ne pregateste pentru viata, pentru a putea sa infrunti problemele care te asteapta, dar cum sa fii pregatit cand practica ta se rezuma la patru pereti? Probabil exagerez eu, dar mai sincera ca acuma nu am fost in viata mea, eu chiar nu am habar incotro sa o iau! Si e incredibil cum parintii incep a'ti planifica viata, si unde sa mergi, ce sa faci, cum sa lucrezi, cu ce sa te speli si asa mai departe, dar acuma serios, pentru ce? Iti pierzi identitatea in momentul in care aleg altii pentru tine, si te pierzi si nu mai stii incotro sa o iei, doar nu degeaba te schimbi, dar cand te schimbi nu iti asigura nimeni schimbarea in bine. Dar na, noi am terminat liceul, viata'i faina si dulce si habar nu ai unde te duce, nu? Dar serios mamica, acuma incotro?

Da-i drumul!

Pot sa sustin sus si tare ca cel mai greu lucru care a trebuit sa il fac pana acum a fost sa renunt. Sa ii dau drumul, sa fie fericit si implinit fara ca eu sa ii impun limite. Credeam ca e din cauza mea, ca eu imi doresc sa fiu libera, sa nu trebuiasca sa imi impun limite sau sa ma simt legata. Dar in tot acest timp tot ce mi'am dorit a fost ca el sa ma ia in brate si sa imi sopteasca la ureche ca renunta la tot pentru mine. Tot ce mi'am dorit a fost ca el sa imi schimbe starea pe facebook si sa ne vedem copii impreuna cum merg la scoala. Dar e groaznic momentul acela cand realizezi ca totul e mai imposibil ca topirea ghetarilor din nord. Era cadoul cel mai frumos care l'am putut primi, acel tradafir de 2 cm rupt de pe strada care sa si uscat dupa jumatate de ora. Era ultima voce care vroiam sa o aud inainte sa adorm, si era groaznic cand adormea fara sa ma sune. Era primul la care ma gandeam cand ma trezeam, si buzele lui nu conteneam a le simti pe ale mele. Desi pare imposibil, inca imi amintesc fiecare clipa petrecuta cu el, fiecare zambet si fiecare privire ascunsa de cei din jur. Inca imi amintesc cum am inceput sa vorbim, o simpla cafea intr'o enigma dintr'un centru ascuns. Ar trebui sa spun ca el ma invatat sa iubesc, dar nu e adevarat. El ma invatat sa uit si sa traiesc momentul, sa nu bag in seama pe ceilalti, ci sa fiu eu fericita. El e cealalta parte a mea, cea caruia ii duceam lipsa si nici macar nu stiam. Eram ca ying si yang, partea buna si partea rea, ne completam si ne iubeam. Totul era ascuns, si in acelas timp atunci aveam doar sa realizam ce ni se infatisa in fata ochilor. Stiam ce facem, dar nu stiam ce era de fapt, stiam ce vrem, dar nu stiam de ce se intampla asa. E sigur acuma, tot ce a fost, tot ce va fi si chiar si ce este. Dar doare sa stii ca nu va mai fi pentru mult timp. Doare sa stiu ca trebuie sa merg si sa ii spun ca il iubesc dar e prea mult. E prea complicat. Ma enerveaza sa nu stiu de fapt ce se intampla. Dar daca nu renunt e posibil sa pierd totul. Oricum pierd, si oricum o sa se termine in curand, dar sunt eu pregatita sa renunt si la ultima bucatica a sufletului care mi'a ramas? Sunt eu pregatita sa ma las zdrobita si inselata pana isi de seama ca ma doare? Nu cred ca mai pot indura mult toata starea asta in care nu stiu unde e si ce face. Daca e cu ea, sau poate cu cealalta. Cand ma gandesc ca eu obijnuiam as fiu cealalta. Si era totul perfect. Dar nu mai pot. E timpul sa ii dau drumul, sa plece, sa ia ce i'am dat si sa ma lase cu putinul care mi'a ramas. E greu, dar macar asa raman cu bucuria ca o pot lua de la capat. Stiu ca intr'o zii voi privi inapoi si voi zambi gandindu'ma ca el a fost totul pentru mine, si ii voi multumi toata viata pentru ca a fost acolo. Dar acuma, tot ce vreau e sa pot sa dorm fara sa ii aud vocea. Si acuma e momentul cand realizez ca trebuie sa renunt la trecut, dar totusi, ce ar mai fi prezentul daca trecutul nu ar exista? Doar o rafala de vant care trece neobservata prin desert. Eu inca te iubesc jerk!-Denisa

Calatorie fara regrete.

Viata in sine este o calatorie plina de aventuri, vise si riscuri. Si dupa cum suntem obijnuitii cu totii, aventurile, visele si riscurile sunt doar un simplu pas catre regret, acel regret enervant care ne intuneca viziunea despre viata si care obijnuieste sa ne faca sa renuntam, indiferent de natura regretului. Eu personal pot spune ca am reusit pana acuma sa strang destule calatorii. Calatorii in care am reusit sa imi indeplinesc vise prin asumarea unor riscuri si calatorii in care am  renuntat la unele vise din cauza fricii care ma stapanea uneori. Am vizitat orase de a caror existenta nu stiam, si locuri care m-au invatat ca nu exista niciodata prea mult, si nici prea perfect, locuri a caror frumusete si liniste m-au facut sa uit de agitatia care imi conduce viata, si locuri pline de oameni care m-au facut mai curioasa ca oricand. Si oricat de frumoase ar fi fost acele locuri, nu ma puteam bucura de ele fara sa renunt la regretele care le impachetasem de acasa. Orice regret, cat de mic ar fi el, mereu iti va intuneca viziunea si felul in care privesti viata. Si probabil te intrebi : cum as putea sa renunt la regrete? Cum as putea sa le uit? Pai raspunsul pentru asta eu nu il am, eu obijnuiesc ca atunci cand plec in alt loc sa las totul acasa. Un fel de "what happened in Vegas remains in Vegas", si apoi traiesc fiecare moment, deoarece timpul nu ma asteapta, si prin traierea regretelor din trecut, eu doar am de pierdut. Timpul nu merita pierdut, el merita trait si castigat, dupa cum mi-a spus o persoana: "nu pierde timpul, castigal!" De ceva vreme am inceput sa imi traiesc viata asa cum nu credeam ca o sa o fac vreodata, partea ciudata e ca nici eu nu stiu daca e bine sau nu, pur si simplu traiesc si nu regret nimic! Pentru ca daca as regreta, ce calatorie ar mai fi asta? Daca as regreta ar insemna sa ma urasc pe mine insumi ca iubesc, ar insemna sa regret ca sunt cu el, ca sunt a lui...chiar daca de fapt nu sunt a nimanui. Dar mai conteaza asta? In momentul acesta pot spune ca sunt fericita, in toata aceasta poveste complicata care nu o pot intelege nici daca as vrea, eu sunt fericita, si pot zambi din nou! Asa ca de ce sa nu traiesti momentul? De ce sa nu faci lucruri care nu credeai ca ai sa le faci vreodata? Timpul nu asteapta pe nimeni, asa ca prinde tot ce poti si alearga cat de tare poti sa nu ramai in urma, chiar daca asta inseamna sa lasi regretele. Pana la urma, doar asa poti tine pasul si sa observi toate locurile minunate care viata ti le ofera in aceasta calatorie. Deci, de ce sa nu mergi in calatorie fara regrete?

In lumea secretelor.

Intr-o lume in care minciuna este doar o scuza de zii cu zii, secretele au devenit o arma destul de puternica in viata oamenilor. Avem prostul obicei de a folosi secretele in scopuri bune, pentru a proteja pe cei din jur de suferinta pe care adevarul il poate provoca, uitand de fapt ca secretele isi au propriul defect: tot timpul ranesc. Un secret mereu va ranii, si daca tu ca persoana ajungi sa tii un secret pentru a proteja pe prietenul tau, esti cel care va avea cel mai mult de indurat. Prin secret putem intelege o groaza de lucruri ascunse si aruncate intr-o cutie din mintea noastra. Lasandu-le acolo multa vreme ele, ca si vinul, isi maresc valoarea. Intr-o lume a secretelor avem doar de pierdut, chiar daca inceputul ne inseala asteptarile si ne lasa sa avem impresia ca suntem cu un pas inainte, de fapt, intotdeauna vom  fi cu un pas inapoi. Pana la urma, chiar si un secret pastrat cu intentie buna poate provoca un dezastru. De exemplu, eu sunt o persoana care are multe secrete, pur si simplu ador sa stiu ca nimeni nu ma cunoaste cu adevarat, si imi place cand trebuie sa pastrez un secret pentru ca fiecare secret are enigmele lui. Dar in toata aceasta lume roz a secretelor exista si o parte care pur si simplu nu o suport, momentul cand secretul e descoperit si devine doar un adevar dureros care a fost ascuns. Pot sa sustin ca am dat de multe vrajeli care m-au lasat rece, dar cand un secret a dus la niste lacrimi enervante care eu sunt nevoita sa le vad, deja nu ma mai lasa rece, ci ma incalzeste pana la ultimul nerv, impulsionandu-ma astfel pentru a rezolva orice problema existenta. Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine, faptul ca trebuie sa imi fac griji zii de zii pentru fiecare chestie mica ascunsa multa vreme, pur si simplu ma oboseste. Secretele nu ne lasa niciodata sa castigam, mereu vom fi in pierdere din cauza lor, si oricat de batman ne-am crede uneori, noi suntem doar niste furnici care se plimba si isi complica viata in fiecare zii. 
Cat despre mine, eu prefer sa traiesc in lumea inselatoare a secretelor, prefer sa fiu un mister pana in ziua cand nu voi mai fi, prefer sa nu las pe nimeni sa ma cunoasca in totalitate deoarece doar asa voi putea sa ma pastrez asa cum sunt de fapt. Orice spui in viata poate fi folosit impotriva ta, ca si cand ai fi arestat, trebuie sa inveti sa ti secrete daca vrei sa ajungi sa iti indeplinesti dorintele. Lucru care nu il ofer ca si sfat,pentru ca in ce ma priveste sunt pregatita sa indur orice imi pregateste lupta cu secretele, dar sustin in continuare ca nu oricine poate sa treaca prin asta, nu oricine este pregatit sa renunte la tot ce are.
Cum incercam sa sustin, in lupta cu secretele doar ele castiga, de aceea trebuia sa cautam adevarul indiferent de cat de dureros sau aiurea poate fi. Pana la urma, adevarul ne asigura atat libertatea interioara cat si cea exterioara. In lumea secretelor doar secretele isi cunosc sensul si doar ele se distreaza, pe cand tu esti doar o marioneta.

Calatoria in timp.

Incep sa imi doresc sa pot calatorii in timp pentru ca apoi sa realizez ca am nevoie doar de prezent pentru a putea supravietuii. Un lucru interesant e faptul ca noi de fapt calatorim inapoi in timp de fiecare data cand ne amintim un moment din trecut, un moment care ne-a marcat si care ne aduce zambetul pe buze de fiecare data. Eu consider acel moment al amintirii o calatorie care nu se plateste, e o calatorie gratis pe care oricine si-o permite. Si cand ma gandesc ca aceste amintirii noi le privim doar ca pe niste carpe murdare care incearca sa ne distraga de la a ne trai prezentul, incep sa realizez cat de irationali suntem cu privire la viata in sine. Prezentul care il traim acuma este datorat in intregime acelor amintiri, acelor carpe pe care incercam sa le ocolim zii de zii. Eu personal uneori ma urasc pentru ca sunt tot timpul cu capul in nori si uneori imi urasc si amintirile care nu ma lasa sa ma concentrez pe acest prezent care oricum imi da dureri de cap. Dar si acum imi aduc aminte cum am crescut visand la o calatorie in timp, o simpla calatorie care sa imi demonstreze ca timpul nu are limite si ca istoria pe care ma pun profesorii sa o invat la scoala, chiar a existat. Probabil e o prostie, dar eu cred cu tarie ca exista calatoria in timp, deoarece de fiecare data cand eu stau in pat si privesc tavanul, simt cum mintea mea incepe sa o ia razna si sa isi aduca aminte de ce sa intamplat acum 8 ani, cand am cazut si m-am lovit la genunchi. Faptul ca pot sa vad fiecare miscare, fiecare reactia a mea de acuma 8 ani, imi demonstreaza ca e timpul sa cred, e timpul sa incep sa sper ca pot calatorii in timp de fiecare data cand ma gandesc la ziua de ieri. Si totusi...partea cea mai interesanta e ca desi trecutul e plin cu amintirii urate, e singurul la care apelez de fiecare data cand prezentul imi inseala asteptarile. Trecutul niciodata nu ne va insela, pe cand prezentul nu se stie cand te poate lovi din nou. Tocmai de aceea vreau sa sustin calatoria in timp, pentru ca e singura poarta catre speranta, doar calatoria in timp ne va putea convinge ca se poate mai rau de atat, si totusi, oricat de rau s-ar putea, faptul ca am supravietuit pana acuma ne asigura speranta ca ziua de maine este o zii mai buna.