In lumea secretelor.

Intr-o lume in care minciuna este doar o scuza de zii cu zii, secretele au devenit o arma destul de puternica in viata oamenilor. Avem prostul obicei de a folosi secretele in scopuri bune, pentru a proteja pe cei din jur de suferinta pe care adevarul il poate provoca, uitand de fapt ca secretele isi au propriul defect: tot timpul ranesc. Un secret mereu va ranii, si daca tu ca persoana ajungi sa tii un secret pentru a proteja pe prietenul tau, esti cel care va avea cel mai mult de indurat. Prin secret putem intelege o groaza de lucruri ascunse si aruncate intr-o cutie din mintea noastra. Lasandu-le acolo multa vreme ele, ca si vinul, isi maresc valoarea. Intr-o lume a secretelor avem doar de pierdut, chiar daca inceputul ne inseala asteptarile si ne lasa sa avem impresia ca suntem cu un pas inainte, de fapt, intotdeauna vom  fi cu un pas inapoi. Pana la urma, chiar si un secret pastrat cu intentie buna poate provoca un dezastru. De exemplu, eu sunt o persoana care are multe secrete, pur si simplu ador sa stiu ca nimeni nu ma cunoaste cu adevarat, si imi place cand trebuie sa pastrez un secret pentru ca fiecare secret are enigmele lui. Dar in toata aceasta lume roz a secretelor exista si o parte care pur si simplu nu o suport, momentul cand secretul e descoperit si devine doar un adevar dureros care a fost ascuns. Pot sa sustin ca am dat de multe vrajeli care m-au lasat rece, dar cand un secret a dus la niste lacrimi enervante care eu sunt nevoita sa le vad, deja nu ma mai lasa rece, ci ma incalzeste pana la ultimul nerv, impulsionandu-ma astfel pentru a rezolva orice problema existenta. Nu stiu cum e pentru altii, dar pentru mine, faptul ca trebuie sa imi fac griji zii de zii pentru fiecare chestie mica ascunsa multa vreme, pur si simplu ma oboseste. Secretele nu ne lasa niciodata sa castigam, mereu vom fi in pierdere din cauza lor, si oricat de batman ne-am crede uneori, noi suntem doar niste furnici care se plimba si isi complica viata in fiecare zii. 
Cat despre mine, eu prefer sa traiesc in lumea inselatoare a secretelor, prefer sa fiu un mister pana in ziua cand nu voi mai fi, prefer sa nu las pe nimeni sa ma cunoasca in totalitate deoarece doar asa voi putea sa ma pastrez asa cum sunt de fapt. Orice spui in viata poate fi folosit impotriva ta, ca si cand ai fi arestat, trebuie sa inveti sa ti secrete daca vrei sa ajungi sa iti indeplinesti dorintele. Lucru care nu il ofer ca si sfat,pentru ca in ce ma priveste sunt pregatita sa indur orice imi pregateste lupta cu secretele, dar sustin in continuare ca nu oricine poate sa treaca prin asta, nu oricine este pregatit sa renunte la tot ce are.
Cum incercam sa sustin, in lupta cu secretele doar ele castiga, de aceea trebuia sa cautam adevarul indiferent de cat de dureros sau aiurea poate fi. Pana la urma, adevarul ne asigura atat libertatea interioara cat si cea exterioara. In lumea secretelor doar secretele isi cunosc sensul si doar ele se distreaza, pe cand tu esti doar o marioneta.

Calatoria in timp.

Incep sa imi doresc sa pot calatorii in timp pentru ca apoi sa realizez ca am nevoie doar de prezent pentru a putea supravietuii. Un lucru interesant e faptul ca noi de fapt calatorim inapoi in timp de fiecare data cand ne amintim un moment din trecut, un moment care ne-a marcat si care ne aduce zambetul pe buze de fiecare data. Eu consider acel moment al amintirii o calatorie care nu se plateste, e o calatorie gratis pe care oricine si-o permite. Si cand ma gandesc ca aceste amintirii noi le privim doar ca pe niste carpe murdare care incearca sa ne distraga de la a ne trai prezentul, incep sa realizez cat de irationali suntem cu privire la viata in sine. Prezentul care il traim acuma este datorat in intregime acelor amintiri, acelor carpe pe care incercam sa le ocolim zii de zii. Eu personal uneori ma urasc pentru ca sunt tot timpul cu capul in nori si uneori imi urasc si amintirile care nu ma lasa sa ma concentrez pe acest prezent care oricum imi da dureri de cap. Dar si acum imi aduc aminte cum am crescut visand la o calatorie in timp, o simpla calatorie care sa imi demonstreze ca timpul nu are limite si ca istoria pe care ma pun profesorii sa o invat la scoala, chiar a existat. Probabil e o prostie, dar eu cred cu tarie ca exista calatoria in timp, deoarece de fiecare data cand eu stau in pat si privesc tavanul, simt cum mintea mea incepe sa o ia razna si sa isi aduca aminte de ce sa intamplat acum 8 ani, cand am cazut si m-am lovit la genunchi. Faptul ca pot sa vad fiecare miscare, fiecare reactia a mea de acuma 8 ani, imi demonstreaza ca e timpul sa cred, e timpul sa incep sa sper ca pot calatorii in timp de fiecare data cand ma gandesc la ziua de ieri. Si totusi...partea cea mai interesanta e ca desi trecutul e plin cu amintirii urate, e singurul la care apelez de fiecare data cand prezentul imi inseala asteptarile. Trecutul niciodata nu ne va insela, pe cand prezentul nu se stie cand te poate lovi din nou. Tocmai de aceea vreau sa sustin calatoria in timp, pentru ca e singura poarta catre speranta, doar calatoria in timp ne va putea convinge ca se poate mai rau de atat, si totusi, oricat de rau s-ar putea, faptul ca am supravietuit pana acuma ne asigura speranta ca ziua de maine este o zii mai buna.